Mircea Sandu critică naționala pentru partidele din barajul cu Grecia și consideră că meciul slab făcut la Atena și pierdut de tricolori, scor 1-3, a decis soarta calificării. Actualul președinte FRF spune că și Victor Pițurcă are partea sa de vină pentru ratarea calificării, dar admite că problema naționalei are rădăcini mult mai adânci, la nivelul copiilor și juniorilor.
Sandu lasă să se înțeleagă că Victor Pițurcă ar putea fi schimbat de la națională după alegerile FRF, când noul președinte ar putea miza pe alt selecționer.
„Nașul” a avansat și trei posibile variante pentru postul de antrenor al echipei naționale: Dan Petrescu, Cosmin Contra și Cosmin Olăroiu.
„Eu unul am fost surprins de alcătuirea echipei de la Atena și plăcut surprins de echipa aliniată la București. Acest baraj cu Grecia ne-a prins descoperiți și nepregătiți. N-am avut experiență, grecii da, așa am luat goluri stupide. Nici Pițurcă n-a fost inspirat, așa cum a fost în alte dăți. La Atena a fost un meci știrb, șchiop….
Mi se pare corect ca cel care urmează la conducerea FRF să păstreze sau să vină cu un alt antrenor la echipa națonală. 2016 este o oportunitate mult mai mare de calificare. Sunt de acord în totalitate cu Gică Hagi că nu problema selecționerului se pune la echipa națională, ci alte lucruri care țin de fotbalul juvenil
Dan Petrescu, Contra și Olăroiu sunt antrenori foarte buni și talentați care pot oricând să preia naționala. Dar să știți că meseria de selectioner e diferita. Când l-am pus pe Piți l-am contactat pe Olăroiu. E altă meserie cea de selecționer. Se schimbă sistemul, n-ați văzut că se joaca doar în duble acum?„, a declarat Mircea Sandu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER